Ventilația dinamică, adoptată în sectoarele cele mai sensibile (fătare, înțărcare, fecundare, vieri și gestație în climate calde), este un sistem activ în depresiune, bazat pe electroventilatoare (montate pe perete sau tip coș), gestionate prin control electronic, care modulează debitul de aer în funcție de diferența dintre temperatura setată și cea reală. Aerul de reînnoire intră prin guri aerodinamice autoreglate în funcție de depresiune (aprox. 3–5 Pa), garantând o direcționare corectă a fluxului. Atunci când simplul schimb de aer nu este suficient, intervin sisteme auxiliare: răcire adiabatică sau încălzire. În timpul iernii, ventilația minimă controlează umiditatea și gazele (CO₂, NH₃), prevenind condensul; vara menține temperatura interioară apropiată de cea exterioară.

Determinantă este proiectarea anvelopei clădirii: structuri dimensionate cu modele de calcul pentru ventilație și izolație, fără punți termice și cu pereți cu rupere termică, pentru a reduce consumurile și a garanta un așternut mai uscat și mai stabil.

Este vorba despre o adevărată instalație constituită, în esență, dintr-un plenum umed cu pulverizare de apă nebulizată și aditivată, având funcția de spălare a aerului care, împins de electroventilatoarele ce fac parte din instalația normală de schimb de aer a fermei, traversează plenumul transversal față de fluxul nebulizat. În acest volum, praful este umezit de apă și este astfel captat de bariera filtrantă de la ieșire.

În ceea ce privește reducerea amoniacului, există două niveluri de acțiune: cu sau fără aditivare. În cazul fără aditivare, eficiența de reducere a amoniacului este de aproximativ 20–25%, în timp ce prin aditivarea apei de nebulizare cu o soluție acidă (de exemplu acid sulfuric) se poate obține o eficiență de reducere variabilă între 50 și 80%.